Wuthering Heights
O să afirm fără niciun pic de ruşine că aproape nu am putut să suport cartea cât timp am citit-o.
Wuthering Heights este numele unei ferme, al unei case şi al unui cămin distrus , pus sub o stea lipsită de noroc. Ni se perindă prin faţa ochilor trei generaţii de oameni, iar povestea începe când în sânul familiei Earnshaw este adus Heathcliff, un orfan pierdut, cu pielea închisă la culoare.
Acesta va deveni cel mai bun prieten al fiicei lui Earnshaw, Catherine, iar iubirea lor nereuşită va da naştere unor intrigi ce vor tulbura vieţile multor oameni.
Naraţiunea este realizată de Nelly Dean, menajera, care crescuse şi ea alături de Hindley, Heathcliff şi Catherine. Mă aşteptam la o persoană înţeleaptă şi plină de experienţă, asemănătoare unei bunici mereu pregătite cu un sfat, dar Nelly nu s-a dovedit a respecta acest tipar. Este de fapt destul de tânără, având în jur de 45 de ani la sfârşitul romanului.
Multe elemente ale cărţii sunt exagerate, ceea ce am observat şi în Jane Eyre, scrisă tot de una dintre celebrele surorile Bronte. Spre exemplu, comportarea copiilor, dar şi a adulţilor nu pare să corespundă întotdeauna cu vârsta pe care o au, naivitatea, egoismul şi jur că n-am mai văzut atâţia oameni care să moară dintr-o răceală.
Spre exemplu: Isabella Linton se va căsători cu Heathcliff dintr-un capriciu, dovedindu-se naivă, slabă şi lipsită de precauţie, în nişte măsuri care îmi păreau anormale pentru vârsta sa; Cathy îl suportă foarte lejer şi chiar susţine că îl iubeşte pe Linton, un tânăr pe cât de bolnăvicios, pe atât de laş şi de mofturos, ale cărui calităţi par inexistente.Lista continuă, vă asigur, dar în final lungimea sa absolut frapantă va face cartea un deliciu pentru citit. O să recunosc totuşi că nu prea am idee cum arăta literatura în perioada în care a fost scris romanul, că pe vremea aceea existau alte standarde ale educaţiei şi medicinei, precum şi ideea ca răceala mai omoară pe câte unul, în urma unor complicaţii, şi astăzi.
Desfăşurarea acţiunii cuprinde întâmplări care m-au revoltat şi m-au rănit, chiar, dar asta se datorează şi vârstei mele destul de fragede şi a faptului că nu pot accepta încă măsura în care este lumea un loc urât şi rece. Răzbunarea şi ura lui Heathcliff faţă de cei care l-au rănit se vor răsfrânge asupra descendenţilor acestora, chiar dacă ei nu au absolut nicio vină. Hareton, care va fi lăsat să crească fără educaţie, Cathy care va fi forţată să se mărite cu Linton pentru ca Heathcliff să îi poată fura astfel moştenirea. Chiar Heathcliff, el de fapt este primul pe listă, cronologic, care este tratat ca un servitor, deşi fusese adus la Wuthering Heigths pentru a creşte la fel ca ceilalţi doi copii, Catherine şi Hindley. Să nu uităm de Joseph, un bătrân habotnic şi rău şi în general comportamentul infiorător de nepoliticos al locuitorilor de la Heights.
Tot felul de probleme care ar fi putut fi până la urmă evitate, o parte, dacă nu ar fi fost slăbiciunea şi prostia personajelor.
Şi totuşi...Există Heathcliff şi Cathy, două personaje pe care am avut sentimentul că s-a pus cel mai mult accent, sunt bine conturate şi absolut superbe. Şi Hareton, care deşi apare într-o măsură cu mult mai mică, este foarte interesant.
Spre sfărşitul romanului, când apele se liniştesc şi deznodământul se prefigurează optimist, iar apoi după încheierea lecturii, Wuthering Heights a început să devină dintr-o carte incredibil de enervantă, într-un studiu minunat al răutăţii umane şi a limitelor până la care se întinde aceasta.
Nici nu pot să spun cât de mult mi-a plăcut. A fost o experienţă incredibil de reală, care efectiv m-a înfuriat, m-a dezamăgit, m-a uimit, m-a bucurat. Nu am mai avut niciodată trăiri atât de puternice citind o carte, şi îndrăznesc să spun, după ce am terminat şi Colecţionarul lui Fowles, o carte care nu are aproape nimic în comun, că Wuthering Heights mi-a dezvoltat capacitatea de a aprecia o lucrare literară afectiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu